,,Slăvesc în inima mea Zeiţa al cărei corp este scăldat în ambrozie, mai frumoasă decât fulgerul, şi care, atunci când îşi părăseşte sălaşul şi intră în palatul regal al lui Shiva, deschide lotuşii canalului axial al iubirii.”

Bhairavi-Stotra

vineri, 7 august 2009

Bărbatul şi plăcerea vânătorii

Aşa cum arătam într-un post anterior, bărbatul are înscris în zestrea lui genetică, dobândit din timpuri imemoriale, instinctul vânătorii. Astăzi nimeni nu-şi mai pune întrebarea dacă în dorinţa bărbatului de a cuceri o femeie nu stă cumva ascuns grăuntele plăcerii de a vâna. După cum nimeni nu se întreabă de unde vine plăcerea cu care bărbatul iniţiază un dialog cu o femeie pe care o doreşte. Vânătorul se trădează însă: e o sclipire magică în priviri, o modulare anume a vocii şi o atitudine de totală disponibilitate faţă de "pradă". Sunt arme care nu dau greş: el acţionează drept la ţintă. Este un vânător înnăscut.

Visul cel mai arzător- de cele mai multe ori nedefinit- al oricărui vânător este să captureze fiara cea mai rară, cea mai greu de vânat. Şi asta nu pentru că astfel ar adăuga un trofeu rar la colecţie, ci pentru că bucuria succesului este cu atât mai mare. Vânătorul ,,se hrăneşte " din această bucurie: simte revigorat în sângele lui clocotul ancestral, vocaţia vânătorului. Devine astfel uşor de înţeles de ce bărbaţii sunt mereu în căutare: ei caută Marea Pradă, ,,captura" vieţii lor. Dar, pentru că tot ce e omenesc e limitat, ajungând în cele din urmă să fie cunoscut, bărbatul este mereu în căutare. Şi, la fel cum vânătorul împătimit nu renunţă la a aspira la Marele Trofeu, bărbatul caută mereu şi mereu, visând la Marea Femeie, Cea Plină de Mistere, împlinitoarea visului lui aici, pe pământ.


Analogic, pentru femeie, ipostaza de ,,pradă" este nu doar definitorie, dar şi asumată, în general. Apare, firesc, intrebarea ,,Se complace femeia în ipostaza de pradă sau ce anume o face să îşi asume acest statut?" Am spune că, de cele mai multe ori, femeile nu au căutări foarte profunde în legătură cu statutul lor existenţial. Şi această situaţie este una fericită faţă de cazul în care ele devin conştiente de adevărata lor natură şi nu şi-o pot asuma. Au apărut astfel mişcările feministe care propagă emanciparea femeii, ,,scoaterea" ei din ,,ignoranţă". Ideile feministe s-au propagat cu repeziciune ajungând astăzi să acapareze tot mai mult teren. Se prefigurează o tendinţă spre inversarea polilor vânător- vânat. Studiind modul de raportare femeie- bărbat, atât în situaţii reale cât şi virtuale, am putut uşor constata că femeia tinde să preia ofensiva. La rândul său, bărbatul devine mai comod, complăcându-se în postura de ,,cucerit". Tot mai mulţi tineri bărbaţi consideră că ,,e firesc ca femeia să facă primul pas".

În subconştientul colectiv s-a instituit deja această acceptare a ,,modernismului". Iar la nivelul mentalului colectiv se vehiculează încă sugestia că ,,nu e cazul să ne împotrivim progresului". Până la acceptarea acestei sugestii ca parte din gândirea noastră nu mai e decât un foarte mic pas. (...)

Să fim oare atât de bine manipulaţi încât să nu mai distingem adevărurile esenţiale ale existenţei?

Avem nevoie de mult eroism, atât bărbaţii cât şi femeile , pentru a ne trezi discernământul spiritual, cel care face ca profunzimile fiinţei să iasă la suprafaţa minţii şi să ne amintească de noi înşine, cei adevăraţi. Iar starea de eroism se află tot în noi, doar că avem nevoie imperioasă SĂ ŞTIM acest lucru.