Adoraţie şi transfigurare

Tudor Arghezi, Mi-e dor de tine

Mi-e dor de tine, zvelta mea femeie,
De gura ta de orhidee,
De sânul tău cu bumbi de dude,
De buzele-ţi cărnoase, dulci şi ude,
Mi-e dor de tot ce se ascunde,
De şoldurile tale tari, rotunde,
De genunchii tăi mi-e dor,
Să-mi strângă capul înlăuntrul lor.
Dă-mi pe limbă să le bea
Balele tale calde, mult iubita mea,
Femeia mea, durerea mea şi viaţa mea.

Tu nu ştii, că la rău şi bine,
Inima, gândul meu, lipite sunt de tine,
Ca iedera te înfăşoară
Sufletul meu, cu frunza lui uşoară.
Tulpina ta se-nalţă pân' la stele
Strânsă de vrejul gândurilor mele.
Tu nu ştii că eşti totul pentru mine,
Lumina mea şi zările senine,
Văzduhul nalt şi apa ce o sorb,
Sufletul meu fără de tine-i orb,
Mâna tânjeşte, mintea se-nconvoaie
Ca spicul de săcară fără ploaie.
Pământul meu te cere, cerul meu,
În care-aud şoptind pe Dumnezeu.
Grădina mea cu poame delicate,
Fântâna mea cu ape ridicate
Ţâşnind în sus în soare
Şi-aducătoare de răcoare.

Vino, femeia mea, să te mângâi
De-a lungul până la călcâi
Cu buzele, cu ochii, cu visarea.
Mă uit la tine, te frămânţi ca marea,
Din spume de dantele, din talaze,
Cu peruzele, cu zmaralde şi topaze.
Strecoară-te subt luntrea mea şi lină
Du-mi-o-n adânc şi în lumină.

Te cânt ca un copil bătrân,
Lasă-mă să mi te-adorm pe sân,
Lasă-te-ntreagă să îţi leagăn moale
În luntre farmecele tale
Şi frumuseţile tăcute.
Bijuteria mea cu pietre neştiute
Decât de robul tău care te cântă,
Vino încet şi mă-nveşmântă
Cu sufletul, cu carnea ta,
Pe care nu o pot uita.
Tu eşti iubita mea,
Stăpâna mea,
Durerea mea şi bucuria mea.
Noi suntem unul amândoi
Ca un altoi lângă un alt altoi
Şi-n lumea toată suntem numai noi,
Ca două cărţi legate într-o carte,
De-a pururi, zi cu zi, până la moarte.
Să nu mai ştiu de nimeni, de nimic,
Puiule mic,
Nufărul meu deschis
Plin de parfume rare şi de vis.
Vino grădino,
Vino senino.
Vino încet ca zborul tiptil de rândunea
Iubita mea, femeia mea.

Iubind, sufletul se îmbracă în haină de lumină, iar fiinţa iubită primeşte aureola dragostei tale. Cu alte cuvinte, prin iubire declanşăm acel proces de transfigurare prin care investim fiinţa iubită cu calităţile arhetipale ale fiinţei primordiale. Despre puterea magică a transfigurării scriu toate tantrele. Poeţii, prin excelenţă, acced în mod "natural" la starea de transfigurare, prin arta. Am ales ca exemplificare această poezie, în care Arghezi dă un recital de iubire şi devoţiune, de adoraţie şi transfigurare a femeii.

Femeia iubind iubirea sau amărăciunea unui căutător

,,Femeia…am putea foarte bine scrie o carte cu zecile şi sutele de definiţii date Ei…însă ne-am chinui foarte mult şi poate nici n-am reuşi să scriem o carte despre Ea. Însă un lucru putem afirma cu certitudine: femeia iubeşte să fie iubită!

E în natura ei să simta nevoia de dragoste. Orice femeie se vede şi se visează alături de un bărbat, iar acest lucru implică sentimentul de afecţiune pe care el să îl aibă pentru ea. Iar afecţiunea dă naştere unui alt sentiment, cel de siguranţă. Femeia iubeşte să se simtă ocrotită de bărbatul ei, iar acesta este unul din lucrurile pe care i le oferă iubirea. De aceea Ea iubeşte iubirea.

Femeia este născută cu o plăcere nebună de a fi în centrul atenţiei. Şi mai ales când vine vorba de bărbaţi! Dragii mei, nu vă mai minunaţi de minutele în şir petrecute de Ea în faţa oglinzii, aranjându-se, dichisindu-se etc. O face pentru voi, nu ca să fiţi voi mândri de ea, ci ca să fie ea admirată de voi!;) Iar când un bărbat o iubeşte, Ea ştie sigur că va avea parte de atenţia lui, lucru pe care îl iubeşte, după cum spuneam;)

Femeia iubeşte sexul la fel demult cum îl iubesc şi bărbaţii. Doar că o femeie abordează altfel ideea asta. Pentru Ea, sexul e uşor de obţinut, bărbaţi dornici se găsesc relativ repede. Însă sexul cu cel pe care îl iubeşte este incomparabil. Femeia iubeşte să fie iubită tocmai pentru că asta îi asigură un partener mereu disponibil pentru a o satisface.

Femeia mai are o plăcere născută la rândul ei din alta şi anume iubeşte să fie importantă pentru cineva. Ea se va hrăni mereu cu ideea că cineva acolo se gândeşte la ea, o visează, o iubeşte. Femeia va avea grijă ca mereu, chiar şi după despărţire, bărbatul cu care a fost să nu o uite complet. Când e iubită, Ea ştie sigur că el o poartă mereu în gând, că pentru bărbatul ei ea este mereu importantă, lucru pe care îl adoră.

Femeia, oricât de drăcoasă ar fi, are o parte de copil în ea. Are acea nevoie de a fi alintată, drăgălită, exact ca un copil sau ca un animăluţ. Şi nu îi va permite oricui să o trateze astfel, nu se va pisici decât pe lângă cel care o iubeşte. Orgolioasă şi mândră din fire, femeia nu îşi va arăta această latură blândă şi dornică de mângâiere decât în faţa celui care îi va oferi acest lucru fără să profite de slăbiciunea ei. Pentru că Ea la rândul său profită de slăbiciunea lui pentru ea. Pe scurt, femeia iubeşte să fie iubită pentru că iubeşte să fie alintată.

Voi iubiţi femeia, femeia iubeşte iubirea pe care voi i-o purtaţi!"

Sursa:Misha's blog

Mi-a părut interesant acest punct de vedere, neluând în calcul orientarea vădit misogină a autorului. Se pare că doar o amărăciune ca să nu zic frustrare l-a făcut să emită asemenea judecăţi răutăcioase. E adevărat că sexul cu cel pe care îl iubeşte e incomparabil pentru femeie, dar asta e valabil şi la bărbat. Sau mă înşel? Cinismul e foarte subtil şi atunci când afirmă că femeia e dependentă de preţuirea celui care o iubeşte. ,,Femeia iubeşte să fie iubită tocmai pentru că asta îi asigură un partener mereu disponibil pentru a o satisface." Nimic mai fals şi mai fantasmagoric. E un scenariu maladiv, paranoic.
Dar dincolo de motivaţiile sale, şi trecând peste amărăciunile lui, acest bărbat a simţit că EA e un CEVA important, esenţial, la care merită să cugeţi. Şi pentru asta e iertat... Dă, Doamne,tuturor bărbaţilor dorinţa de a O cunoaşte, dă-le căutarea şi aspiraţia spre EA!

To see God in meditation- Lisa Gerrard

Astrele stau cumva mai deosebit astăzi, într-un fel în care îmi dau liniştea necesară scrisului şi bucuria copilărească de a te şti undeva, aproape. Mă simt fericită să ştiu că vei apărea exact când nu mă voi aştepta, la fel de dulce şi aparte cum te ştiu. Am visat că-ţi spuneam: ,,Uite, Dulce, de când te cunosc, am descoperit că microuniversul meu e tot atât de infinit ca şi Marele Univers!" Să ai o seară fericită! It's Tripura Sundari's Night.

Morgenstimmung

Vorbind despre nevoia de lirism absolut Ion Barbu spunea ca Arghezi nu e decât " un autor de reuşite". Într-un fel, am fost de acord, lirica argheziană nu e - să zicem- genul meu. Dar are o poezie, Morgenstimmung, pentru care "îl iert" şi-l iubesc.

Morgenstimmung

Tu ţi-ai strecurat cântecul în mine
Într-o după-amiază, când
Fereastra sufletului zăvorâtă bine
Se deschisese-n vânt,
Fără să ştiu că te aud cântând.

Cântecul tău a umplut clădirea toată,
Sertarele, cutiile, covoarele,
Ca o lavandă sonoră. Iată,
Au sărit zăvoarele,
Şi mănăstirea mi-a rămas descuiată.

Şi poate că nu ar fi fost nimic
Dacă nu intra să sape,
Cu cântecul, şi
degetul tău cel mic,
care pipăia mierlele pe clape -
Şi întreaga ta făptură, aproape.

Cu tunetul se prăbuşiră şi norii
In încăperea universului închis,
Vijelia aduse cocorii,
Albinele, frunzele...Mi-s
Şubrede bârnele,ca foile
florii.

De ce-ai cântat ? De ce te-am auzit ?
Tu te-ai dumicat cu mine vaporos -
Nedespărţit - în bolţi.
Eu veneam de sus, tu veneai de jos.
Tu soseai din vieţi, eu veneam din morţi.

Recurs la reconciliere

“ ...Dragostea începe să capete un caracter sacru când pune sufletul omului într-o stare de transă. Materia mai grosieră şi materia mai subtilă sunt cuprinse în om de o stare de magnetism atât de profundă, încât mijeşte mai întâi intuiţia şi apoi senzaţia unei lumi ce nu e umană, dar care, în hipersensibilitatea unei stări existenţiale aparte se adapă dintr-un izvor omenesc. Aceasta stare se produce pentru câteva clipe în orice dragoste diferenţiată, dar dificultatea constă în a o face să dureze intens şi definitiv, apoi în a evita trezirea dorinţei carnale care ar paraliza-o… …Este necesar ca erosul sa nu fie numai dorinţă sexuală, ci tocmai iubire, ceva mai subtil si mai vast. Trebuie să doreşti sufletul, fiinţa persoanei iubite, asa cum ii poţi dori trupul. Pornind de la starea aceasta, în raportul fără contacte fizice erosul îţi declanşează contactul fluidic, iar starea fluidică, la rândul ei intensifică erosul. Astfel se poate produce o intensitate vertiginoasă aproape de neconceput pentru femeia şi barbatul de rând. Să iubeşti, să doreşti aşa, fără mişcare, în mod continuu, aspirându-vă reciproc şi vampiric, într-o exaltare ce inaintează fără teama de zone ameţitoare. Vei resimţi o senzaţie de amalgamare efectivă, o percepere în tot corpul a persoanei iubite nu prin contact, ci într-o acuplare subtilă prin care o simţi în fiecare punct şi te pătrunzi de ea ca intr-o beţie ce pune stăpânire pe sângele sângelui tău. Aceasta te duce, la limită, în pragul unei stări de extaz.”
(Introduzione alla Magia, apud Julius Evola, Metafizica sexului )

***


Problematica sexului sacru pare, în contextul începutului de mileniu 3, superevoluat, megainformatizat, hiperrobotizat, anacronică, desuetă. Suntem prea grăbiţi şi preocupaţi să ţinem pasul cu vremurile, prea înverşunaţi să ţinem frâiele unei căruţe care a prins viteză pe nesimţite, ca să mai avem răbdare să ne întoarcem spre izvoare... nu e timp, nu mai e timp... Peste tot se aud ameninţări, media ne bombardează cu veşti despre dezastre şi calamităţi. Se vorbeşte de teorii conspiraţioniste, tot mai des... umanitatea e în derivă, într-un proces ireversibil de alienare... Alergând să prindă trenul pe care- culmea- ştie că nu-l va prinde niciodată, omul modern uită să se întrebe care este , de fapt, destinaţia...
Se pare că o simplă deplasare a centrului de interes spre interior i-ar da omului soluţia ieşirii din impas. Despre imperativul existenţial de a te cunoaşte pe tine însuţi se vorbeşte de mii de ani. Oare care ar fi resortul care să îl propulseze pe omul modern spre a accede la nevoia de cunoaştere interioară? Un răspuns teoretic îl putem avea în ceea ce susţine Evola vorbind despre sexul sacru. Dar dincolo de teorii, fiecare avem la îndemână calea simplă şi regală a Iubirii, cale pe care o intuim cu toţii dar, din prejudecată, nesiguranţă sau lipsă de curaj foarte puţini o urmăm.
Oare ce mâini demoniace au despărţit atât de ireconciliabil, în timp, sexul de sacralitate, trupul de suflet? La răscruce de vremi, la confluenţa dintre două vârste, stăm pironiţi dinaintea unei interfeţe cu două opţiuni... şi simţim clar că doar o stare de eroism divin ne-ar mai putea împăca pe noi înşine cu noi înşine în fiinţa noastră scindată.

Nora

Sindromul Nora ( Ibsen) ne bantuie cumplit de des pe toate femeile... prea rar e insa constientizat. A iubi fara masura e divin, dar a risipi margaritare e diabolic. Granita e foarte vaga, iar uneori doar un discernamant ascutit poate sa o distinga. Ibsen a fost creatorul genial care , facand incursiuni in subconstientul uman dar si cunoscand femeia in esenta ei, a dat, prin Casa cu papusi, psihanalizei- un subiect de dezbatut iar cititorilor suficient de sensibili- un motiv de reflectie. Ibsen spune, comentand drama Norei: "Există două tipuri de legi spirituale şi două tipuri de conştiinţe – una pentru bărbaţi şi una pentru femei. Ei nu se înţeleg unii pe ceilalţi, dar în viaţa de zi cu zi, femeile sunt judecate după legile bărbaţilor, ca şi cum nu ar fi femei, ci bărbaţi. În cele din urmă, soţia din piesă este în încurcătură şi nu ştie ce e bine şi ce e rău. Este total derutată de sentimentele naturale pe de o parte şi încrederea în autoritate pe de altă parte."
Femeia cade mereu victima propriei sale suficiente, uneori pentru ca se complace, dar de cele mai multe ori pentru ca nu e constienta de adevarata sa conditie. Iar barbatii, din orgoliu si vanitate, urca mereu scari spre statui imaginare, calcand peste flori si margaritare.

Bărbaţii vorbesc atât de rar despre lucrurile sensibile nu pentru ca nu ar fi sensibili în structura lor, dar pentru că mintea lor nu e proiectată să dezvolte sensibilitatea, ci să o provoace. Femeia preia, prin raportare la barbat, energia creatoare şi o transformă alchimic. Aşa se explică ezoteric creaţia. Insăşi creaţia divină este o manifestare a Masculinului, Forţa Divină transcendenta, prin Femininul imanent. Această dualitate primordială se perpetuează în manifestare şi reprezintă elementul dinamic al vieţii.