Sunt femeie si nimic din ceea ce e femeiesc nu mi-e strain

"Sunt om si nimic din ceea ce este omenesc nu mi-e strain. Tanjesc dupa intelepciune. Ma emotionez in fata cuvintelor turnate in forme perfecte. Invidiez geniul, coerenta, profunzimea spiritelor mari. Ard de admiratie in fata a tot ceea ce poarta semnul infinitului.
Si totusi, daca asupra mea ar pogori un miracol care mi-ar da dreptul sa-mi pun o singura dorinta, prin care sa cer sa fiu altcumva, altceva, mai ceva decat sunt, nu as avea destula tarie sa strig dupa o inmiita putere de munca. N-as avea curajul sa cer minunea eruditiei. Nici virtutea constructiilor artistice desavarsite. Nu m-as incumeta sa implor descuierea portilor catre lumile spiritului etern. Prea lunga mi s-ar parea calea pana la salvarea suletului nemuritor.....
Sunt friguroasa, dar imi place sa port vesminte subtiri. Sunt puternica, dar imi place sa fiu alintata. Sunt femeie, dar ma tratez, luandu-ma la tranta cu decizii barbatesti.....
Imi plac jeansii de firma pe care-i asez, tot mai multi, tot mai scumpi, pe umerasele din sifonier. Nu mi-e dor deloc de blugii cei rupti si cei ieftini pe care-i purtam in studentie. Dar imi e, da imi e dor de noaptea in care am dormit imbracata cu ei, pe malul unei mari a carei nemarginire concura, fara sorti de izbanda, cu dragostea mea. M-am naravit sa merg la coafor macar de doua, daca nu de trei ori pe saptamana. Sa-mi susure in ureche stilistul, cu glas catifelat, ca se poarta liniile ovale, alunecoase, sinuoase, dragastoase. Sa-mi imparta parul in suvite fine, sa mi-l rasfete, sa mi-l invete cu nuante de aur. Nu mi-e dor de anii ciufuliti si canepii in care-mi purtam parul prins intr-o coada de manz. Dar mi-e dor, da, imi e dor de increderea naravasa pe care o aveam in mine si-n el, de galopurile fericite catre bratele iubitului dintai, de mirosul sarat al brizei primite din goana, drept in inima.
M-am dedulcit si la cativa pantofi de firma, la cate-o geanta din piele tandra, la manusi moi. N-as prea mai vrea sa le schimb cu tenisii rupti, cu rucsacurile sarmane, si nici de frigul mainilor indesate-n buzunarele pline cu batiste de panza nu mi se face dor prea adesea. Dar ma gandesc mereu la anii in care imi era de ajuns sa imi iau o pereche de sireturi ca sa simt ca mi-am facut un cadou, de bucuria nauca de-a indesa in rucsac, langa cartea lui Paler, un mar, de bataile nebunesti ale inimii cand mainile noastre se intalneau, hotarate sa lupte impreuna impotriva iernii si a uitarii si a neiubirii.
Asez cu grija, an de an, pe rafturile dulapului, felii din viata mea. Imi asez cu duiosie obrazul pe fularul pufos, imi odihnesc obrazul pe gulerasul de blana, imi racoresc fruntea pe esarfa neagra de matase. Doar haine? O viata! Atingerea lor imi va destepta in mine, candva, parfumul schimbator al unei varste castigate. Pierdute. Totuna.
Am nevoie, urgent, de un stilist pentru viata. E musai sa vina cineva sa imi spuna, ca-n magazinele bune, ce se asorteaza cu ce. E toamna, mi-e frig, dar imbrac, indaratnic, vesminte subtiri. E tarziu, mi-e frica de nopti fara imbratisare, dar ma mandresc mai departe cu gandul frumos ca nu stiu sa iert, nu pot sa uit. Ma invart ametitor intr-un univers de contraste, dar n-am curajul sa opresc planeta, nu-ndraznesc sa vreau sa cobor.
Traim intr-o epoca in care a fost abolita condamnarea la uratenie. Frumusetea este o arma si trebuie sa invatam unde si cum o putem afla sau achizitiona, cum o putem utiliza cu maiestrie fara s-o uzam. N-are rost sa plecam ochii in pamant si sa mimam jocul indiferentei. In acest veac se poarta frumusetea si trebuie sa muncim, sa asudam, sa economisim, sa flamanzim, sa ne incordam, sa ne dam de trei mii de ori peste cap ca s-o dobandim. E nedrept, e ridicol, e dramatic, dar nu se poate altfel.
Daca deasupra mea ar pogori un miracol care mi-ar da dreptul sa-mi pun o singura dorinta prin care sa cer sa fiu altcumva, altceva, mai ceva decat sunt, as cere, cu nesimtita incapatanare, frumusetea. Sunt femeie si nimic din ceea ce eeste femeiesc nu mi-e strain."
Am citat din Alice Nastase, azi, 17 august 2011, ziua in care am descoperit-o si ca scriitoare si cand m-am umplut din nou, a cata oara, de bucuria de a fi femeie.

Iubiţi în fiinţa iubită esenţa sa divină, nu personalitatea sa efemeră- din nou despre transfigurare

,,Prin transcenderea iubirii fizice se ajunge la detaşarea faţă de trup, dar se rămâne în continuare dependent sufleteşte de celălalt. Şi dacă celălalt se închide sufleteşte faţă de noi, rămânem iarăşi singuri. Iată de ce trebuie făcut pasul următor. În momentul în care se ajunge la o comuniune sufletească (care este tot o unire între două fiinţe), chiar dacă nu mai eşti în relaţie cu trupul celuilalt, ci cu sufletul lui, totuşi, şi acest suflet al celuilalt trebuie depăşit. Trebuie "folosit", ca să spunem aşa, ca o poartă spre ceea ce este dincolo de el. La început ajungi să simţi sufletul celuilalt printr-o primă transfigurare, apoi tot printr-o transfigurare ajungi să treci dincolo de el şi să vezi ceea ce este mai presus, adică o manifestare esenţială, un aspect al Conştiinţei Cosmice, iubirea divină, o anumită zeitate pe care tu o adori, un ideal al tău, deci, oricum, o sferă mult mai înaltă. Dacă se ajunge la acest nivel apare decondiţionarea şi faţă de sufletul celuilalt, la fel ca şi faţă de corpul său fizic.

Şi, chiar dacă, de exemplu, la un moment dat celălalt pleacă, nu numai fizic, dar chiar şi sufleteşte de lângă tine, tu rămâi în legătură cu acea realitate mai înaltă la care ai avut acces prin intermediul sufletului său individual. Şi atunci aceasta este într-adevăr o cale a eliberării care nu înseamnă că cei doi devin indiferenţi unul faţă de celălalt, nu înseamnă că iubirea a dispărut, ci că abia a început. Adevărata iubire nu apare atunci când doi neputincioşi se sprijină unul pe celălalt. Căci nu poate fi vorba de iubire între un bărbat şi o femeie care, deoarece nu au depăşit nivelul iubirii fizice sau nu au depăşit planul sufletesc, prin ataşament, depind unul de celălalt. Dar dacă doi oameni independenţi şi puternici, care pot fi oricând liberi, rămân totuşi împreună, atunci înseamnă că ceea ce îi ţine apropiaţi nu mai este dependenţa, ci altceva, mult mai profund.

Numai în momentul când nu mai depinzi de celălalt poţi să-i oferi iubirea cu adevărat. În general, aplicând diversele forme de yoga şi, în special, Tantra, oamenii ajung să depăşească primul nivel, al contactului strict fizic, sexual, pentru că este relativ uşor de depăşit. Ei însă nu duc transfigurarea mai departe. Chiar înfrumuseţat, sufletul celuilalt, îl vezi într-un mod foarte personal şi ajungi să depinzi tot mai mult de el. Astfel, în momentul când femeia devine mai atrăgătoare, tu vezi în ea tot acel suflet individual de femeie şi nu mai mult şi te ataşezi şi mai mult de ea.

Iar atunci, se poate face un pas mai departe, şi dacă îţi doreşti o ascensiune spirituală fulgerătoare, el trebuie urgent făcut. Aşadar învăţaţi să iubiţi în fiinţa iubită esenţa sa divină, nu personalitatea sa efemeră. Şi aici tot transfigurarea vă va ajuta."

yogaesoteric.net

Shiva Pashupati

Atunci când Graţia lui Dumnezeu, care cere totul din partea omului pentru a-l elibera de toate legăturile şi ataşamentele, şi inima umană, îmbătată de iubire şi pătrunsă în profunzime de dulceaţa unei intimităţi mereu şi mereu reînnoite sunt intim fuzionate, cel care este iubit, adoratorul şi iubirea nu mai constituie decât una şi aceeaşi realitate divină.

yogaesoteric.net

Omul comun trece însă foarte greu prin poarta strâmtă a renunţării la ego. Desigur, aici se face referire la iubirea fără ataşamente, totală şi necondiţionată. Aici, trăirile negative induse de ego, precum gelozia, teama sau dependenţa nu mai au câmp de manifestare. Când un astfel de sentiment te cuprinde, realizezi în fiinţa ta condiţia de adorator al Divinului reflectat în celălalt. Atunci, te abandonezi total acestei adoraţii înălţătoare şi trăieşti plenar revelaţia androginului.

... Et puis j'ai tout pardonné de mon passé. Et mes cheveux etaient tressés dans les branches de jasmin et de chèvrefeuille. Et j'ai lavé mon visage dans l’onde. Et j'ai vu dans le miroir du lac comme je l'ai été: belle et vraie. Et quand j'ai demandé à mon cœur, j'ai appris que j'étais douée de tous les dons de la terre. Puis, j’ai couru a sa rencontre, car Il venait à la rencontre avec l'Amour. Et tout a coup, la terre était couverte de fleurs et d'encens.


... Si atunci m-am iertat de toate cele trecute ale mele. Şi mi-am împletit în păr crenguţe de iasomie şi caprifoi. Şi mi-am spălat faţa în unda limpede. Şi m-am văzut în oglinda lacului aşa cum eram: frumoasă şi adevărată. Iar când mi-am întrebat inima, am aflat că eram dăruită cu toate darurile pământului. Atunci am alergat fericită înaintea Lui, căci El venea la întâlnirea cu Dragostea. Şi dintr-o dată, pământul s-a acoperit de flori şi miresme.

Dakini says:

Look at your lover as an ordinary man and you will love an ordinary man. Look at your lover as a king and a king you'll love. Look at your lover as a god and you will have the love of a god.

Fedeli d'amore, preambul la o viitoare incursiune

,,Tu eşti sfânta care duce rugăminţile mele lui Dumnezeu, o unealtă a Lui care mi se revelează, îngerul prin care El mă face să cunosc preapliul Dragostei Sale. Ce este religia dacă nu o inteligenţă infinită, o eternă comuniune de inimi iubitoare? Unde doi sunt reuniţi, este şi El în mijlocul lor. Aş vrea ca veşnic să respir prin tine şi pieptul meu nu va înceta niciodată să se umple de tine. Tu eşti splendoarea divină, viaţa eternă în forma cea mai adorabilă (...) Dacă ai putea doar să vezi cum apari ochilor mei, ce aură strălucitoare emană corpul tău şi se imprăştie peste tot iluminându-mi privirile, tu nu te vei mai teme vreodată de bătrâneţe sau moarte. Forma ta terestră nu este decât o umbră a acestei imagini. Şi, desigur, forţele pământului luptă şi caută să o concretizeze, să o confirme, dar natura este încă nepregătită: imaginea ta în mine este arhetipul etern care trăieşte in sfânta realitate necunoscută.”

Extrasul din dialogul dintre Henri şi Mathilde, din romanul Henri d’Ofterdingen (1801) al poetului german Novalis ne permite să înţelegem de ce acesta este considerat drept cel mai pur reprezentant al tradiţiei occidentale legate de ordinal iniţiatic Fedeli d’amore. Nu e greu să sesizăm, chiar de la o primă vedere, o punte intre Orient şi Occident din punctul de vedere al percepţiei tantrice a fenomenului de îndrăgostire.

Jaques Ferber- Tragedia femeii: frică şi dependenţă (III)

Când femeia a parcurs toate aceste etape, integrând în ea această capacitate reparatoare, deci când a realizat la modul real experienţa că Divinul Feminin este în ea şi că nu depinde de bărbat, când a realizat că Grota sa Sacră este realmente central său, atunci ea simte în fiinţa sa o nouă forţă. Ea a ajuns la sursă, la centrul său, la energia sa în stare pură. Ea a integrat în ea forţa masculină, dar care a fost transmutată şi modulată de energia sa feminină. Privită din exterior, femeia devine magnetică. Ea atrage fiindcă nu-i mai lipseşte nimic. Este în acelaşi timp fecioară şi prostituată, pură şi demoniacă. Cei doi poli sunt reuniţi in ea. Ea nu mai este femeia unui bărbat, ci logodnică a Vieţii înseşi. Vrăjitoare, zână, foarte feminină, ea pare că ţese fire de magie în spaţiu. Dacă nu este în cuplu, această femeie face foarte rar amor, dar de fiecare dată când o face, vorbim de o experienţă mistică, o transcendere totală a fiinţei, o celebrare a Vieţii şi a Dragostei fără ataşament. Ea se dăruieşte cu totul într-o abandonare de sine, fără să se teamă, pentru că ştie că ea există dincolo de toate acestea. Fericirea trăieşte în clipa prezentă, în energia care o locuieşte şi o animă, şi căreia i se abandonează cu bucurie şi voluptate. Ea nu mai iubeşte pe cineva anume, căci iubirea ei a devenit cuprinzătoare şi năvalnică. Ea iubeşte Viaţa, cea care se încarnează în fiecare bărbat. Ea poate să iniţieze, să înveţe, căci ea este într-un contact permanent cu Creaţia. Mulţi bărbaţi cad sub farmecul ei, cuceriţi, sau, dimpotrivă, alţii au reacţii de teamă şi respingere.

Pentru a rezuma: femeia trece prin trei etape successive: fetiţa care are temeri şi cere să fie iubită şi protejată, femeia adultă care se abandonează feminităţii sale în cadrul cuplului şi femeia Shakti, în acelaşi timp zeiţă şi vrăjitoare, integratoare a opoziţiilor, care trăieşte în Dragostea de Viaţă şi nonataşament. Bineînţeles, aceste trei etape se întrepătrund şi există adesea întoarceri la stadiul inferor, dar, gobal, se poate vorbi de un proces de transformare a femeii.

Ca de fiecare dată, nu avem pretenţia că deţinem, mai ales în acest domeniu deosebit de sensibil, Adevărul absolut. Este doar o viziune care ar putea fi utilă şi care ar putea suporta comentarii, critici şi întrebări, ca să putem, în final, să avansăm cu încă un pas în înţelegerea rostului nostru pe acest pământ.

( http://www.sexespi.com/2010/07/la-tragedie-de-la-femme-peur-et.html)