Asumarea sexualitatii si amintirea de sine

Ar trebui să spunem lucrurilor pe nume: omul s-a depărtat teribil de mult de fiinţa sa. De-a lungul mileniilor de existenţă sub semnul căderii, structurile noastre au suferit grave pervertiri, menite să ne facă să uităm de natura noastră esenţială. Am traversat epoci de glorie şi de cădere, războaie şi dezastre şi am deprins să privim viaţa noastră ca pe un spectacol care ne cuprinde. De fiecare dată când ne amintim de noi, înţelegem că ne aflăm mereu la răspântie şi bâjbâim căutând un ,,semn" care să ne arate Calea. În momentele de sinceritate cu noi înşine- de mare graţie, trebuie să recunoaştem- aflăm că ea, Calea, se află în adâncurile fiinţei. Această amintire de sine, introspecţia, o spune şi Gurdjiev, e singura salvare a fiinţei umane. Primul obstacol, insurmontabil adesea, este mentalul nostru. Suntem năpădiţi de prejudecăţi şi ne agăţăm de ele, rămânând fideli unor scheme de gândire care ne-au ajutat cândva să evoluăm. Logic şi explicabil de altfel.

Vechii tantrici au ştiut că transcenderea mentalului inferior şi renunţarea la gânduri se poate obţine cel mai simplu în timpul actului amoros. În extazul erotic gândurile sunt blocate, iar omul regăseşte extazul trăirii întru fiinţă. Am înţeles- da, e marea cucerire a mea asupra mentalului meu- că erotismul unei persoane e cel mai nepervertit domeniu al personalităţii sale, căci corpul nu te minte niciodată. De prea multe ori mentalul fabulează, ne minţim prea ades crezând că suntem ceea ce am vrea să fim, iar noi trăim într-o eternă poveste. Dar dorinţa nu poate fi mimată. Planul erotic s-a menţinut drept cea mai autentică structură a fiinţei. Calificăm adesea acest plan al instinctelor şi dorinţelor drept animalic. Şi poate că nu greşim. De altfel, să ne amintim că animalele au instincte nepervertite, au o anume puritate la acest nivel. Încât ne punem fireasca întrebare: oare conştiinţa cu care ne-a înzestrat Creatorul este spre a ne ajuta sau pentru a ne pierde? Vorbim adesea de inteligenţa umană dar oare suntem superiori într-adevăr? Suferinta umana arata ca nu suntem. De prea multe ori mentalul ne otrăveşte şi ne denaturează existenţa.

De ce ne este atât de greu să înţelegem că unitatea dintre fizic, mental şi spirit ne readuce la condiţia sacră a omului primordial? Este mai simplu să condamnăm de la tribuna unui mental precar orice apropiere de vechi tradiţii spirituale, catalogându-le drept erezii şi confiscând Divinitatea de dragul limitelor noastre. Dacă am asculta glasul fiinţei noastre şi  am trăi în adevăr pe toate palierele existenţei noastre, asumându-ne sexualitatea şi urmărind să ne purificăm analogic structurile superioare, condiţia de graţie a spiritului ar triumfa, iar suferinţa umană ar rămâne doar un mit.